Tu ai fost primul care m-a văzut goală. Nu de haine.
Tu ai fost primul care m-a citit printre rânduri. Fără să asociezi vorbele cu un chip anume. Mi-ai admirat nu corpul expus în fotografii, ci emoțiile. Erau lăsate la vedere pentru toți, însă ai fost singurul care a ales să le înțeleagă.
Tu ai fost primul care a crezut în mine. Primul care mi-a citit textele și a recunoscut acolo rănile proprii. Ți-ai dezbărcat haina de bărbat misterios și mi-ai spus că ai suferit și c-au fost momente în care ai crezut că n-ai să mai iubești.
Țin minte că te-am întrebat o dată de ce faci toate astea. Mi-ai răspuns că suntem prieteni și că vrei să fiu fericită. Chiar dacă fericirea mea nu-ți aducea nimic.
Tu ai fost primul
Tu ai fost primul dispus să aștepte. Să împartă cu mine o cafea, și-o viață. Și ai făcut toate lucrurile astea în cel mai firesc mod posibil. Fără să mă faci atentă asupra lor sau să-mi ceri ceva în schimb. Poate că de asta mi-a luat atâta vreme să văd.
Important e că ești încă aici. Mi-ai rămas aproape când toți au plecat. M-ai făcut să înțeleg cine-mi sunt prietenii și cine sunt cei care vor ceva de la mine. Pentru că singurul lucru pe care mi l-ai cerut vreodată a fost să zâmbesc mai mult.
Ai pornit într-o călătorie cu mine de mână. De fiecare dată când oboseam și încercam să mă abat de la drum, te odihneai alături de mine. Pentru că știai că drumul spre fericire e unul care se străbate în doi. Și, ca un tovarăș de nădejde, nu m-ai lăsat niciodată un pas în urmă.
Mi-ai spus odată că eu merit pe cineva care să concureze cu inteligența mea și să-mi cucerească mintea, iar apoi trupul. Habar n-aveam pe-atunci că la tine te refereai.
