ȘI ce dacă l-am iubit?
Teodorina decembrie 25, 2021 0 PersonaleAș putea să spun că ești un porc și că nu știi să respecți femeia care te iubește. E simplu s-arunci cu noroi într-un om după ce l-ai coborât de pe piedestal.
Sau, dimpotrivă, aș putea să mint că nu te-am iubit. Să țin capul sus și să (mă) mint că nu-mi pasă c-ai ieșit din viața mea pe ușa din spate.
Eu, în schimb, îi privesc fix în ochi pe cei care mă întreabă de tine și-i întreb la rândul meu: și ce dacă l-am iubit?
Cândva, am crezut că suntem suflete pereche. Mi-am făcut planuri, am visat la lucruri puțin realizabile, am fost dezamăgită. Da, au fost nopți în care am plâns cu capul în pernă. Să zicem că ăsta a fost prețul pe care l-am plătit pentru toate acele zile în care puteam să jur că sunt cea mai fericită femeie de pe Pământ.
N-am înțeles niciodată oamenii care se leapăda de trecutul lor. Mi se pare că renunță – fără să-și dea prea bine seama – la o parte din ceea ce au devenit. Pe mine experiențele m-au făcut femeia de astăzi.
Am fost exagerat de naivă, m-am legat singură la ochi, am crezut ce-ai vrut tu să-mi spui. Dar mi-a rămas atâta respect pentru ce a fost între noi încât să nu-mi doresc să șterg un episod din viața mea doar cât să nu pic de proastă.
Foarte bine, am fost proastă! am să le răspund celor care mă vor întreba data viitoare despre noi. Şi ce dacă?
Teodorina
Teo aici, 34 ani, mamică a 2 copii, pasionată de gastronomie și cofetărie.